Teren, 23000 m²
Sunt puține locuri, unde o dată coborât din mașină, parcă totul capătă alt sens și simți cum tot ceea ce te înconjoară te încarcă la maxim în câteva secunde iar în același timp o liniște, pe care foarte rar o întâlnim, te cuprinde instant.Sunt Florin Ciche, consultant imobiliar în cadrul biroului RE/MAX Central, iar în cele ce urmează doresc să vă prezint un loc de vis, pe un teren de peste două hectare, o proprietate care pe mine m-a cucerit.
Plecând din forfota orașului, spre Râșnov, priveliștea începe să ne transmită o stare nouă. O dată intrați pe drumul de Glăjărie piscurile muntoase ne înconjoară și se văd cum dorm liniștite la linia apropiată a orizontului. Părăsim drumul asfaltat, spre dreapta, pe un drum pietruit, mărginit de vegetație matură, iar după nici 600 metri ne oprim în dreptul unei porți aflată la marginea terenului. Abia acum putem observa că de jur împrejur munții se uită la noi, coborâm din mașină și o luăm la pas, ușor, pe un drum șerpuit, apoi dintr-o dată se deschide în față un lac minunat, înconjurat de o mică pădure și un ponton care abia așteaptă să-l pășim.
Toate aceste pot fi ale dumneavoastră, peisajului lipsindu-i doar o cabană pe care o puteți construi așa cum vă doriți. Iar dacă nu vă place singurătatea vă puteți aduce și prietenii deoarece pe cei 23.000 mp pot fi construite mai multe cabane sau case de vacanță. Avem energie electrică, apă, priveliște, pădure, lac și evident peștii din lac pe care o să-i gășiți mereu acolo.
Pentru mai multe informații și o vizită la locație vă stau la dispoziție.
Anuntul Teren, 23000 m² este adaugat de pe HomeZZ.ro.
Anunturi similare
17.800 EUR
Teren intravilan - sat Păncești, Sascut, 1000mp
Proprietar persoana fizica, vand teren intravilan cu suprafața de 950-1000 m2 in satul Păncești, comu ...
81.500 EUR
Teren in Cisnadioara - 1255 mp - intravilan, PUZ aprobat
Teren de vanzare in Sibiu - Cisnadioara - 1255 mp - intravilan, PUZ aprobat Agentia Imobiliara New C ...
120.000 EUR
Teren 20000 mp, sat Dalghiu, com Vama Buzaului
Vă propunem spre vânzare, în regim de reprezentare exclusivă, cu comision 0% din partea cumpărătorulu ...
3.126.250 EUR
Teren Chitila - Centura - Rudeni, Ilfov
Vanzare teren Chitila - Centura - Rudeni, Ilfov. Imobilul este compus din suprafata teren intravilan ...
27.900 EUR
COMISION 0 | Teren de casa 817mp Feldioara | Utilitati | ...
Vă oferim spre vânzare un teren intravilan cu o suprafață de 817 mp, situat în localitatea Feldioara, ...
245.000 EUR
Teren de Zona Livezeni
Teren de Vanzare Zona Livezeni Fayora Imobiliare va ofera spre vanzare un teren in zona Livezeni, ava ...
30.000 EUR
Teren intravilan Dragsina utilități 737mp
Teren intravilan Dragsina,737 mp utilitati, urbanism,30000E , eventual schimb..plus minus diferență.. ...
1.616.250 EUR
Teren Chitila - Centura - Rudeni, Ilfov
Vanzare teren Chitila - Rudeni - Centura, ILFOV. Proprietatea este compusa din teren intravilan, supr ...
110.000 EUR
Teren 1150 mp, cu certificat de constructie, Salicea, centra
Blitz va propune spre vanzare un teren intravilan de 1150 mp in localitatea Salicea. Terenul este for ...
140.000 EUR
Teren intravilan 1339 mp, Milcovului 25, Slatina
Va oferim spre vanzare direct de la proprietar, teren intravilan cu suprafata de 1339 mp situat in in ...