Teren, 1450 m²
Vând teren intravilan 1450 mp în Dârza, com. Crevedia.Situat imediat după ieșirea din Buftea, satul Dârza păstreză din aura idilică a ruralului muntenesc, cu biserică medievală și o parte din casele vechi adunate spre vatră, nefiind tranzitat de vreo arteră rutieră majoră care să polueze fonic sau atmosferic. Aceste calități și, mai ales, apropierea de București au condus la o expansiune rezidențială accelerată în ultimele decenii, care cu siguranță va continua și în viitor.
Terenul este situat într-o zonă construită recent, fiind accesibil printr-un drum privat pavat cu piatră. La cca. 400 m este gara din Dârza (linia București-Ploiești) care asigură accesul facil la București (20-25 min). La mai puțin de 1 km spre est se află Pădurea Brâncovenească, o oază de verde și aer curat unde poți face plimbări printre stejari seculari. Tot în apropiere, la Buftea, se găsesc magazine pentru aprovizionare (Lidl, Kaufland, Penny), spital, clinici private, gară, Palatul Știrbey și multe altele.
Terenul se vinde la pachet cu o cotă parte din calea de acces (cota 24/100, inclus în prețul total).
Utilități: curent electric (lângă teren), gaze, canalizare, apă la drum principal (cca. 150 m)
Preț 42000 euro (negociabil)
Anuntul Teren, 1450 m² este adaugat de pe HomeZZ.ro.
Anunturi similare
35 EUR
Teren Industrial - 77.935 mp - 10.000 mp sau 33.000 mp
Suprafata 77.935 mp Acest teren deosebit, cu o suprafata de 77.935 mp (posibilitatea de vanzare a un ...
23.400 EUR
Teren intravilan Herăști Giurgiu
Teren intravilan situat în comuna Herăști, Județul Giurgiu, la doar 30 km distanță față de București. ...
1.225.000 EUR
Teren la DN2 Sindrilita Ganeasa 49000 mp intre Hale noi
De vanzare teren intravilan in suprafata de 49000 mp amplasat la iesirea din Sindrilita- Ganeasa pe p ...
33.000 EUR
Teren intravilan , Bucium Barnova
e-MOBILIAREDM va propune spre vanzare, 670 MP teren intravilan, deschidere 18 ml, 4 km distanta de la ...
46.480 EUR
TEREN VANZARE VALEA DOFTANEI
Vând teren intravilan, 1.660 mp, situat în Valea Doftanei, într-o zonă de munte liniștită, cu acces f ...
16.500 EUR
Teren intravilan Ghionea
Teren intravilan la intrare in Ghionea, comuna Ulmi, str. Cocosu Rosu, destinatie rezidentiala, intre ...
75.000 EUR
TEREN 2510 MP, PRETABIL DEZVOLTARE REZIDENTIALA
TEREN 2510 MP, PRETABIL DEZVOLTARE REZIDENTIALA Bujoreni, str. Piscinei, jud. Valcea 75.000 Euro; 29 ...
39.000 EUR
Vanzare teren intravilan Miroslava
700 mp teren intravilan situat in Miroslava pe strada Fermei, intrarea pe la Coso Garaj, zona reziden ...
33 EUR
Vanzare teren intravilan Proselnici com. Miroslava
Teren intravilan cu suprafata de 1537 mp situat in Proselnici, com. Miroslava. Forma dreptunghiulara, ...
68.000 EUR
TEREN CU UTILITATI 1300 M ZONA DEOSEBITA VAV PENITENCIAR ...
Terenul se afla intr-o zona inconjurat de natura dar totodata si cu toate utilitatile inclusiv gaze l ...