Pensiune si bunuri mobile din sat Rusca sud est
GĂLESCU MITRA-MIRELA ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ – în faliment, CUI 27156703, F11/310/2020, cu sediul în Sat Rusca, Com. Teregova, Nr. 126A, jud. Caraş-Severin, prin lichidator judiciar Consultant Insolvență SPRL, anunţă licitaţie publică deschisă, cu strigare, pentru VÂNZAREA ÎN BLOC A BUNULUI IMOBIL situat în com. Teregova, sat Rusca, nr. 126/A, jud. Caraș-Severin, înscris în CF nr. 30470 Teregova, și A BUNURILOR MOBILE la prețul de 86.720 EURO + TVA.Licitația publică va avea loc la biroul lichidatorului judiciar din Timișoara, str. Daliei, nr. 8, mansardă, judeţul Timiș, în data de 11.03.2021, ora 12:00, iar în cazul în care bunurile nu vor fi valorificate, licitația va fi reluată în data de 18.03.2021, 25.03.2021, 01.04.2021, respectiv 08.04.2021, ora 12:00.
Participarea la licitație este condiţionată de comunicarea către lichidatorul judiciar, cel târziu cu 2 ore înainte de licitație, a ofertei de cumpărare şi dovada consemnării cauţiunii de 10% din preţul de pornire a bunurilor (la cursul valutar BNR din data plății), în contul unic de insolvenţă al debitoarei – cod IBAN RO09 BTRL RONC RT0P 2240 2102, respectiv de achitarea contravalorii caietului de sarcini de 500 lei + TVA.
Somăm pe toți cei care pretind vreun drept asupra bunurilor, să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data licitației.
Relaţii la adresa de e-mail office@consultant-insolventa.ro; tel. ascuns ; fax: ascuns
Anuntul Pensiune si bunuri mobile din sat Rusca sud est este adaugat de pe LaJumate.ro.
Anunturi similare
50 RON
Motoras si carcasa oglinda vw t5 t6 caravelle transporter
Motoras si carcasa oglinda vw t5 t6 caravelle transporter Oglinda stanga ...
107 RON
Boxa dreapta fata Citroen Cactus
Boxa dreapta fata Citroen Cactus. Piesele comercializate sunt originale, provenite din dezmembrari. ...
107 RON
Boxa stanga fata Renault Captur
Boxa stanga fata Renault Captur. Piesele comercializate sunt originale, provenite din dezmembrari. Di ...
250 RON
Casca ciclism Force Corella MTB
Pret negociabil la Casca ciclism Force Corella MTB in stare tehnica si optica foarte buna. A fost pur ...
107 RON
Boxa stanga spate Volkswagen Passat CC
Boxa stanga spate Volkswagen Passat CC. Cod(uri): 3C8035453. Piesele comercializate sunt originale, p ...
107 RON
Boxa dreapta fata Skoda Octavia 3
Boxa dreapta fata Skoda Octavia 3. Piesele comercializate sunt originale, provenite din dezmembrari. ...
107 RON
Boxa dreapta fata Nissan Qashqai 2011
Boxa dreapta fata Nissan Qashqai 2011. Cod(uri): 281567Y300. Piesele comercializate sunt originale, ...
107 RON
Boxa stanga spate Suzuki SX4
Boxa stanga spate Suzuki SX4. Piesele comercializate sunt originale, provenite din dezmembrari. Dispu ...
107 RON
Boxa stanga spate Nissan Qashqai 2012
Boxa stanga spate Nissan Qashqai 2012. Cod(uri): 260268002. Piesele comercializate sunt originale, pr ...
240 RON
Pompa vacum OPEL ASTRA G SI H noua
Livrez Seriozitate, Experienta si Multumire ! Pompa vacum OPEL ASTRA G SI H noua -completa cu iesire ...









