Teren intravilan jud. buzau (sahateni) 8000mp
Vand teren intravilan in comuna Sahateni, jud. Buzau, 8000mp. Terenul se vinde integral, pretul de pornire fiind de 7euro/mp (negociabil).Terenul se afla in inima comunei, in apropierea bisericii si a Primariei Sahateni si este impejmuit. In partea de nord a comunei se afla Domeniile Franco Romane.
In apropiere, in zona de nord a comunei, pe dealurile superbe, poate fi zarit Conacul Fintescu, construit in stil neoromanesc si care este o adevarata comoara arhitecturala.
Exista cadastru si intabulare.
Zona este cu puternic potential turistic. In acest sens, pentru investitori avem si o propunere de parcelare, cu un total de 30 de locuinte unifamiliale, dezvoltate cuplat. Acestea pot functiona si ca unitati de cazare pentru vizitatorii cramelor, doritori sa parcurga traseul propus prin Drumul vinului.
Drumul Vinului din Buzău se adresează iubitorilor de viță-de-vie și nu numai.
Acesta este un traseu turistic care se întinde pe 50 de kilometri, în care sunt incluse obiective specifice domeniului viticol, dar și cetăți, mănăstiri sau terme romane.
E un traseu care îmbină istoria, natura, arta, religia și viticultura într-un mod inedit.
Asociatia GAL Drumul Vinului, este un Grup de Actiune Locala , constituita conform OG 26/2000
Viziunea de dezvoltare a teritoriului este :
o Dezvoltarea ofertei turistice si a activitatilor conexe;
o Promovarea si sustinerea dezvoltarii unei agriculturi durabile;
o Cresterea cunostintelor, competentelor si promovarea identitatii teritoriale.
Teritoriul GAL Drumul Vinului, judetul Buzau are un numar de 44.713 locuitori, o suprafata de 639,95 km2 si cuprinde urmatoarele comune:
Breaza
Costesti
Gheraseni
Gura Vadului(judetul Prahova)
Merei
Naeni Pietroasele
Sahateni
Stalpu
Ulmeni
Vernesti P
Publicat prin HomeZZ.ro, vezi anunțul complet aici.
Anuntul Teren intravilan jud. buzau (sahateni) 8000mp este adaugat de pe LaJumate.ro.
Anunturi similare
2.000 EUR
Skoda Octavia 2 , 2.0 Bmm
Vând Skoda Octavia 2 ,2007, 2.0 diesel, 140 cai, un singur ax (pompa de ulei nu e cu imbus). Ca și do ...
10.500 EUR
Vând sau schimb BMW 530 GT F07
BMW 530 GT F07 245 CP + stage 2+ stage 3 pe cutie are unde va la 320 cai -Cutie automată 8+1 -Bor ...
2.150 EUR
Vand Skoda Fabia 1.4 tdi
vând Skoda Fabia 1.4 tdi an 2008 ITP asigurarea valabil proprietar AC funcțional mașină nu este pt pr ...
5.000 EUR
Volkswagen Caddy 1.9 TDI DPF 4MOTION 4x4
VW CADDY 4x4 1.9 TDI an 2009 km 274000 mașina functionează foarte bine dar prezintă rugină în câ ...
11.700 EUR
Volkswagen Sharan 2015 2,0 TDI 140 CP
Volkswagen Sharan 2015 2,0 TDI 140 CP stare foarte bună 194 000 km origine Germania inmatricula ...
16.500 EUR
Jaguar F Pace 2017/ 2.0 L/ 180 CP/ AWD
261.000km reali (in crestere) Revizie efectuată -Motor 2.0L /180 Cp/Euro 6 -Cutie Automata Tractiune ...
3.000 RON
Autoturism peugouet 307
Autoturism Pegouet 307, in stare bună de funcționare, revizie pina in martie 2026, ...
11.900 EUR
Smart ForFour Eq Electric, 82cp, impecabil, 33.000 km, tva deductibil
Detalii: - Model: Smart ForFour EQ (electric) - Kilometraj: 33.000 km reali, verificabili - An fabric ...
12.500 EUR
Jaguar XJ 5.0 BENZINA
JAGUAR XJ ATENTIE: PRETUL NU INCLUDE SI TVA (MASINA ESTE PE FIRMA); DACA NU RASPUND LA TELEFON, LASA ...
7.200 EUR
Nissan Qashqai, 4x4, inmatriculata, automat
Nissan Qashqai, inmatriculata, 4x4, diesel An fabricație 2012 Euro 5 Motor 2.0 diesel 150 cai Cut ...