Negociere directă - Terenuri 31732 mp Petricani, NT
Proleader Insolv I.P.U.R.L., cu sediul situat în comuna Șcheia, sat Sfântu Ilie, str. Teilor, nr. 2, camera 7, județul Suceava, tel. ascuns , fax ascuns , e-mail office@insolventasuceava.ro, identificată prin CIF 32539586, reprezentată legal prin practician în insolvenţă ec. Şerban Mihaiela-Gabriela, în calitate de lichidator judiciar al S.C. Tehno Rova S.R.L. - în faliment, in bankruptcy, en faillite, cu sediul social situat în oraşul Broşteni, bl. G 13, et. 4, ap. 18, județul Suceava, identificată prin CUI 14506661, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava sub nr. J33/128/2002, numită prin Încheierea de Ședință nr. 668/20.03.2012, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția Civilă în dosarul nr. 369/86/2012, anunță, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006 și ale Noului Cod de procedură civilă, scoaterea la vânzare pe bază de ofertă directă a următoarelor bunuri imobile, proprietatea debitoarei:1. Terenuri în suprafață totală de 31.732 mp, situate în comuna Petricani, județul Neamț, după cum urmează:
- teren extravilan, fâneață, în suprafață de 14.929,75 mp, situat în comuna Petricani, județul Neamț, înscris în Cartea Funciară nr. 50188, al cărui preţ de piaţă stabilit prin evaluare este de 113.481,00 lei la care se adaugă TVA;
- teren arabil intravilan în suprafață de 3.082,00 mp situat în satul Tolici, comuna Petricani, județul Neamț, înscris în Cartea Funciară nr. 50187, al cărui preţ de piaţă stabilit prin evaluare este de 23.435,00 lei la care se adaugă TVA;
- teren fâneață extravilan în suprafață de 5.122,00 mp situat în comuna Petricani, județul Neamț, înscris în Cartea Funciară nr. 50189, al cărui preţ de piaţă stabilit prin evaluare este de 38.932,00 lei la care se adaugă TVA;
- teren fâneață extravilan în suprafață de 6.763,75 mp situat în comuna Petricani, județul Neamț, înscris în Cartea Funciară nr. 50186, al cărui preţ de piaţă stabilit prin evaluare este de 51.412,00 lei la care se adaugă TVA;
- teren intravilan în suprafață de 1.834,00 mp situat în sat Tolici, comuna Petricani, județul Neamț, înscris în Cartea Funciară nr. 50190, al cărui preţ de piaţă stabilit prin evaluare este de 13.940,00 lei la care se adaugă TVA;
Vânzarea bunurilor imobile aflate în patrimoniul debitoarei S.C. Tehno Rova S.R.L., mai sus prezentate, se va realiza individual, pe fiecare parcelă în parte sau ”în bloc” prin comasarea într-o singură licitație a parcelelor vecine în funcție de apartenența teritorială.
Persoanele interesate de prezenta ofertă de vânzare directă sunt rugate să ne comunice interesul de a achiziţiona bunurile prezentate mai sus prin transmiterea unei oferte financiare în original, la sediul nostru din comuna Șcheia, sat Sfântu Ilie, str. Teilor, nr. 2, camera 7, județul Suceava, prin e-mail la adresa office@insolventasuceava.ro sau prin fax la numărul ascuns , ofertă ce va fi acceptată numai după supunerea spre aprobare de către Adunarea Generală a Creditorilor. După aprobarea Adunării Generale a Creditorilor, va avea loc ședința de supralicitare, conform legislației în vigoare.
Oferta de cumpărare trebuie să fie însușită (prin semnătură/semnătură și ștampilă) și însoțită în mod obligatoriu de următoarele documente:
- copii ale documentelor de înființare, în cazul ofertanților care au calitatea de persoană juridică;
- buletin/carte de identitate, în cazul ofertanților persoane fizice;
- dovada în original a achitării garanției de participare la licitație de minim 10% din prețul de pornire, în contul de lichidare RO31BUCU17ascuns RON deschis pe numele debitoarei la Alpha Bank România S.A., Sucursala Suceava, sau direct în casieria lichidatorului judiciar;
- împuternicirea dată de persoanele abilitate (administrator), persoanei fizice care reprezintă persoana juridică, dacă este cazul;
- certificat constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerțului, în stare de valabilitate la data stabilită pentru ținerea ședinței de licitație, în cazul persoanelor juridice.
Garanția de achiziţie este de minim 10% din prețul oferit și va fi depusă în contul bancar de lichidare deschis pe numele debitoarei S.C. Tehno Rova S.R.L. sau la casieria lichidatorului judiciar. Participanții vor face dovada de depunere a garanției de achiziţie în contul indicat de catre lichidatorul judiciar cu documentul în original.
Vizionarea bunurilor care fac obiectul vânzării, se va face cu programare, prin notificarea în scris a lichidatorului judiciar cu privire la intenția de achiziţie și de deplasare la locul de amplasare al bunurilor.
Detalii suplimentare referitoare la bunurile imobile supuse vânzării, solicitate de către ofertanți, vor putea fi obținute direct de la sediul lichidatorului judiciar Proleader Insolv I.P.U.R.L., prin fax la nr. ascuns sau prin e-mail la adresa office@insolventasuceava.ro.
Anuntul Negociere directă - Terenuri 31732 mp Petricani, NT este adaugat de pe HomeZZ.ro.
Anunturi similare
25.000 EUR
Teren 5000 mp, deschidere 13ml, Bals
Teren de vânzare în exclusivitate – 5.000 mp, extravilan, utilități la limită de proprietate Vă prop ...
420.000 EUR
FILM! Teren intravilan, 10.000 mp, Grivitei, Brasov
Comision cumparator: 0% ASCENDENT IMOBILIARE este onorata sa va prezinte o REPREZENTARE IMOBILIARA ...
420.000 EUR
FILM! Teren intravilan, 10.000 mp, Grivitei, Brasov
Comision cumparator: 0% ASCENDENT IMOBILIARE este onorata sa va prezinte o REPREZENTARE IMOBILIARA ...
199.000 EUR
Teren de vanzare | 5050mp | Zona de Nord, Ploiesti | COMI...
The Black Swan, agenția ta imobiliara vă propunem spre vânzare un teren extravilan cu o suprafață gen ...
65.000 EUR
Teren intravilan 375 mp cu hală – deschidere 25 m la drum
Vă propunem spre vânzare un teren intravilan în suprafață de 375 mp, situat într-o zonă comercială de ...
65.000 EUR
Teren de vanzare langa Primărie Coltau
RE/MAX Terra va prezinta un teren generos de 61 ari, situat într-o zonă liniștită și accesibilă, lâng ...
45.000 EUR
Teren intravilan Simnicu de Sus, 1748 MP cu deschidere de 11
Blitz vă propune spre achiziție un teren de 1748 mp ( din care 645 mp sunt încadrate în intravilan ...
45.000 EUR
Teren intravilan Simnicu de Sus, 1748 MP cu deschidere de 11
Blitz vă propune spre achiziție un teren de 1748 mp ( din care 645 mp sunt încadrate în intravilan ...
99.900 EUR
Teren intravilan 720mp Lisaura / Ipotesti, Suceava
Oportunitate de Investiție Premium – Teren Intravilan 720 mp în Ipotești-Lisaura Descoperiți potenți ...
14.900 EUR
Teren pretabil pentru cabana
Blitz, va propune spre vanzare un teren, in suprafata de 1000 mp , are 2 deschideri una de 18ml si ce ...







