Casă la țară cu teren și pădure, Căprioara - VIDEO
Cei care doresc o casă la țară cu mult teren, au acum posibilitatea de a cumpără această proprietate care are circa 3450mp teren total sau 1700mp.Localizată chiar în centrul satului Căprioara, la doar 6 km de reședința de vară a familiei regale din Săvârșin (Arad), această casă este potrivită unei familii care dorește să petreacă timpul în aer liber și să cultive pământul.
Terenul de circa 3450mp este ideal pentru oamenii pasionați de cultivarea legumelor sau cei care doresc să investească în pregătirea unei mici livezi de pomi fructiferi.
În contrast cu restul caselor din sat care sunt construite după modelul bisegmental, această casă este construită după un design simplificat, având doar un corp de clădire.
Casa este construită pe fundație solidă din piatră de codru, iar pereții sunt din cărămidă arsă.
Două camere generoase, bucătărie și debara sunt dotările standard.
Anexa casei are suficient spațiu pentru a amenaja o baie spațioasă.
Starea acoperișului este bună dar imobilul are nevoie de reparații pe exterior precum și de investiții adiționale pentru amenajarea după propriul gust.
Fântâna din curte furnizează apă curată tot timpul anului, fiind perfectă pentru alimentarea cu apă a întregii gospodării.
Proprietatea este branșată la curent iar rețeaua de fibră optică pentru internet de mare viteză, este chiar în fața porții casei, permițând cuplarea facilă a proprietății la internet. Străzile din sat sunt asfaltate.
Curtea interioară dă către grădină, iar aici ai o priveliște magnifică către munții împăduriți ce se întind cât vezi cu ochii.
În plus, inclus în preț, intră și o bucată de pădure de circa 5800mp, localizată în codrii învecinați.
Satul este localizat pe valea Mureșului într-o zona frumoasă cu dealuri împădurite iar sătenii sunt oameni cumsecade.
Orășelul Săvârșin îți oferă toate facilitățile vieții urbane, de la cabinete medical până la supermarket, oficiu poștal și bănci.
Această proprietate este potrivită pentru cei care doresc să aloce resursele necesare pentru a o moderniza.
Proprietate poate fi achiziționată si in varianta cu doar 1750mp teren, fără pădure, la un preț mai mic (vezi mai jos).
Utilități
Drumuri asfaltate
Curent 220V
Curent trifazic 380V
Internet prin fibră optică
Fântână proprie
Mai multe imagini, specificații și prezentare VIDEO găsiți pe www.casaglia.ro
Vă vedeți trăind aici și vreți să investiți eficient? Programați acum o vizionare!
CasaGlia - tranzacționează în siguranță cu noi
Distanțe de referință
Săvârșin 6km
Arad 90km
Timișoara 100km
Deva 70km
Preț pentru varianta cu 3450mp teren si padure 35900 euro
Preț pentru varianta cu 1790mp teren fără padure 24900 euro
Costuri achiziție: 4995 lei plus taxe notariale
Număr niveluri imobil: 1
Comision cumpărător: 2%
Posibilitate parcare: Da
Nr. locuri parcare: 1
Utilități: Curent
Publicat prin HomeZZ.ro, vezi anunțul complet aici.
Anuntul Casă la țară cu teren și pădure, Căprioara - VIDEO este adaugat de pe LaJumate.ro.
Anunturi similare
100.000 EUR
Apartament pe 2 niveluri, 71 mp, cu loc de parcare, zona Val
Blitz va propune pentru cumparare un apartament de 3 camere, cu o suprafata utila de 71 mp la etajul ...
225.000 EUR
Apartament 3 Camere I De I Piata Romana
REA1024123 SVN Residentialist va propune spre vanzare un apartament cu 3 camere, situat ultracentral, ...
550 EUR
Apartament cochet 2 camere Qualis
Regis Imobiliare va propune spre inchiriere apartament cu doua camere situat in cartierul Coresi Qual ...
280 EUR
Garsonieră Iuliu Maniu 52
Se oferă spre inchiriere garsoniera Centru Civic str Iuliu Maniu nr 52 ,etaj intermediar,mobilată si ...
280 EUR
Garsonieră Iuliu Maniu 52
Se oferă spre inchiriere garsoniera Centru Civic str Iuliu Maniu nr 52 ,etaj intermediar,mobilată si ...
319.900 EUR
Vilă de lux cu 5 camere de vânzare in Ipotesti, Suceava
Refugiul modern din inima Bucovinei – Vilă de lux Family Residence, Ipotești La doar 1 minut de Primă ...
119.000 EUR
Apartament de 3 camere, 70mp,confort 1 sporit, in bloc din 1
Excelenta prin experienta ! Noi nu vindem francize, noi vindem proprietati... si o facem pe 5 contin ...
38.000 EUR
Zona Milcov , 2 camere nedecomandat , 38.000 Euro
Discover Imobiliare va propune spre vanzare un apartament cu 2 camere nedecomandate , avand o suprafa ...
49.000 EUR
Garsoniera - Bartolomeu
BENEFICII PENTRU CLIENTII ACESTEI OFERTE: 1. Beneficii oferite de zona: - Va prezentam o garsoni ...
13.000 EUR
Apartament micro 9 Targoviste
Oferta Exclusiva. Avem cheile proprietatii. Glx48060225- Vanzare garsoniera micro 9 Targoviste . E ...