Comision 0% teren Crevedia in cartier eForest
Teren in ansamblul eForest, situat după Buftea, în nordul satului Cocani.Ansamblul imobiliar eForest se întinde intre doua paduri, iar asta oferă aer curat, un peisaj spectaculos cu vizite suprinzatoare de catre caprioare si pasari diverse. Este alcatuit din 300 de loturi, din care mai mult de jumatate au fost achizitionate.
Regimul Urbanistic:
Teren intravilan prin PUG (Planul Urbanistic General), cu regimul de înalțime P+2. Fiecare lot este delimitat cu țaruși de metal de către un cadastrist autorizat.
Echipa noastra va poate asista in demersurile necesare pentru obținerea Certificatului de Urbanism, Avizele de Mediu, gaze, electrictate sau orice alte avize mai sunt necesare, depunerea documentațiilor complete la fiecare instituție și ridicarea acestora.
La solicitările clienților, am dezvoltat acum și servicii de arhitectură și proiectare completă pentru construcții de locuințe unifamiliale. Astfel, putem concepe împreună cu clienții proiecte de casă de la 0, personalizate după dorințele și nevoile beneficiarului.
Utilitațile:
Terenurile sunt deja prevazute cu iluminat nocturn de stalpi cu energie solara, facilitam extinderea retelei de electricitate. De asemenea, se pot construi puțuri cu hidrofor, pânza freatică fiind la 7 - 8 metri adâncime.
Transportul:
Din Piata Victoriei se ajunge in cartierul eforest 2 in aprox 40 min. de la Piata Victoriei din Bucuresti.
Facilitam accesul in cartier din Soseaua DN1A prin benzi speciale de accelerare, decelerare si stocaj.
Există acces la transportul public, microbuze si autobuze.
Drumurile interioare sunt spatioase si se va putea face accesul in ansamblu si pe un pod cu legatura in localitatea Cocani.
Situația juridică:
Terenurile au fost achiziționate prin contract de vânzare-cumpărare. Fiecare lot de teren are propriul cadastru, propria intabulare și propria carte funciară. Dupa vanzare clientul primeste toate documentele si un ghid util pentru obtinerea autorizatiilor.
Vizionare:
Pentru vizionarea terenurilor sunați cu o zi sau cu câteva ore înainte pentru a stabili o întalnire.
Pretul nu contine TVA.
Anuntul Comision 0% teren Crevedia in cartier eForest este adaugat de pe LaJumate.ro.
Anunturi similare
109.000 EUR
Apartament 3 Camere Zona Metrou Piața Sudului, Strada Secuilor
Vând Apartament 3 Camere Zona Metrou Piața Sudului, Strada Secuilor An construcție: 1978 | Etaj 4 4 | ...
500 EUR
Apt. ULTRACENTRAL 2 cam. Piata Unirii, Bd. I.C. Bratianu,langa metrou.
Inchiriez apartament ULTRACENTRAL 2 camere zona Piata Unirii,Bd. I.C. Bratianu,langa metrou Unirii (6 ...
175.000 EUR
OPORTUNITATE | DOUA CAMERE | BLOC 2020 | FERDINAND
Apartament modern cu 2 camere, 2 băi și terasă generoasă – Bloc nou 2020, Zona FERDINAND | Finisaje P ...
900 EUR
3 Camere, Spatios, Mircea Voda, 5 minute Metrou
Apartament cu 3 camere, complet mobilat si utilat, semidecomandat, 78 mp, 2/7, situat pe Bd Mircea Vo ...
550 EUR
3 camere decomandat Racadau, etaj intermediar
REGIS Imobiliare va propune spre inchiriere apartament cu 3 camere, decomandat, situat in cartierul R ...
8.000 RON
Jucarie interactiva noua
Este nou ambalaj original , retro jucarie , pentru intelegatoei ...
157.000 EUR
Apartament 3 Camere GreenVista Pipera
REA1021392 Va prezentam un apartament modern de 3 camere, situat in complexul rezidential GreenVista ...
29.990 EUR
Garsoniera Hipodrom, etaj 3 partial mobilata si utilata
garsoniera Hipodrom etaj 3 partial mobilata si utilata *Centrala termica *Faianta, gresie, parchet ...
136.500 EUR
Casa finalizata, intrare Comuna Berceni-str.Miorita
Va propunem spre vânzare un ansamblu de case noi, Parter+Pod, situate la intrarea in comuna Berceni, ...
235.000 EUR
Casa Popesti Leordeni Mobilata si utilata, Mutare imediata
Ramiro Imob vă propune spre vânzare o casă modernă, complet renovată în noiembrie 2024, situată într- ...