Casă - Vilă 3 camere, Central
Una dintre primele așezări săseşti din Ardeal, Biertanul a fost atestata documentar în 1224.Satul Biertan este unul dintre cele mai frumoase sate din Transilvania, fiind inclus în Patrimoniul Național UNESCO. Încărcat de istorie și cu un farmec aparte, satul Biertan este vizitat anual de mii de turiști.În secolul al XII-lea, coloniştii saşi ,originari din zone care astăzi sunt Franţa, Belgia, Luxemburg şi Germania,au fost invitaţi de regele Geza al II-lea al Ungariei să se stabilească în zona Transilvaniei şi să o apere de invadatorii tătari şi otomani, dar să şi dezvolte zona din punct de vedere economic.
Biertanul a fost sediu episcopal săsesc vreme de trei secole (1572-1867), mormintele episcopilor găsindu-se, în prezent, în Turnul Mausoleului.
Localitatea și-a păstrat farmecul, cu case vechi construite în stil baroc transilvănean, cu ziduri groase, fundaţii din piatră, fațade în culori pastel și decoraţii cu motive viticole. Ansamblul arhitectural cu frumoasa cetate fortificată au determinat includerea comunei pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Biserica fortificată din Biertan reprezintă unul dintre principalele obiective turistice din zonă. Actuala biserică de la Biertan a fost construită în perioada 1493-1522 în stil gotic,iar mai târziu cu influenţe baroce şi renascentiste.
Daca esti fascinat de istorie si iti doresti un loc al tau intr-un sat transilvanean, Remax One Medias are placerea sa va propuna spre vanzare o casa saseasca in Biertan .
Casa propusa spre vanzare se afla in centrul localitatii,in vecinatatea celei mai vechi cladiri din Biertan( fosta farmacie),iar din curte se poate vedea cetatea .
Suprafata totala a proprietatii este de 684 mp,iar pe langa casa principala, avem pe curte o bucatarie de vara si o alta cladire care se poate mansarda. Are o mica gradina, iar pivnita saseasca cu ziduri groase este generoasa,fiind pozitionata sub toata suprafata cladirii principale.
Proprietatea a fost reabilitata,respectand standardele arhitecturale ale localitatii.
Pentru alte detalii si informatii,iti stam la dispozitie la numarul de telefon ascuns
Anuntul Casă - Vilă 3 camere, Central este adaugat de pe HomeZZ.ro.
Anunturi similare
57.000 EUR
Casa de vanzare - Gugesti, Vrancea
De vanzare: Casa in comuna Gugești - Satul Nou - An construcție: 2000 - Teren. 600 mp. - Spațiu ...
122.000 EUR
Casa 4 camere Domnești-Olteni
Vrei o casă în care să te muți doar cu hainele, fără alte costuri suplimentare cu 0% comision? Casă ...
300.000 EUR
Casă / Vilă cu 9 camere de vânzare în zona Ultracentral
Va prezentam o vila impunatoare, recent finisata, situata in inima orasului Barlad, pe o strada linis ...
255.000 EUR
Proprietate de vanzare, cu 2 camere, 46 mp, zona Dambul Rotu
Blitz propune spre vnzare casă individuală renovabila cu o priveliște superbă asupra Clujului Vă p ...
142.000 EUR
Casa moderna pe parter, 73 mp utili, teren 300 mp in zona Al
Blitz va ofera spre vanzare această locuință pe parter, situată în zona metropolitana Albesti la apr ...
87.000 EUR
Casa cu 4 camere în suprafață de 192 mp și un teren de 1
Blitz vă propune spre vânzare o casă cu 4 camere primitoare situată într-o zonă liniștită . ???? C ...
130.000 EUR
Casa in Ploiesti, suprafata utila 87mp, suprafata teren 700m
Blitz ofera spre vanzare casa in apropierea centrului in Ploiesti (la 1 min de Maternitate si 7 min d ...
65.000 EUR
Casă demolabilă/renovabilă cu 6000 mp teren, Poiana Ampoi
BLITZ propune spre vânzare o casă demolabilă/renovabilă situată în localitatea Poiana Ampoiului, pe u ...
1.500 EUR
Proprietate rezidențială de Inchiriat, zona Parcul Chindia
Blitz vă oferă o oportunitate rară de închiriere – locuință de vis într-o zonă de top din Târgoviște! ...
1.500 EUR
Rezidenta renovata integral,Florilor: locuinta birouri after
Comision inchiriere: 50% TVA din contravaloarea unei chirii lunare, o singura data. Ascendent Imob ...