Casă - Vilă 2 camere, Andrei Muresanu
349.900 eur
Cu siguranță cartierul Andrei Mureșanu, se află printre cele mai bine cotate zone ale municipiului Cluj-Napoca, în special, din punct de vedere al segmentului rezidențial, iar acest imobil este poziționat într-o zonă exclusiv de case, care cel mai probabil, nu se va devaloriza niciodată.VEGO Imobiliare vă oferă oportunitatea unei investiții importante pentru dumneavoastră, prezentându-vă această casă individuală, dispusă după regimul de înălțime Parter+Mansardă, din cartierul Andrei Mureșanu, zona Piața Engels, foarte aproape de zona Centrală a orașului, la doar câteva minute de mers distanță de toate punctele de interes din zona 0.
Locuința se desfășoară pe o suprafață utilă de 105,5 mp, fiind compartimentată astfel :
parter: bucătărie cu zonă de servit masa, 1 cameră, 1 baie cu fereastră, 1 hol, scară interioară.
mansardă: 1 cameră, 1 baie, 1 zonă de depozitare.
Locuința dispune de o suprafață totală a terenului de 133 mp, oferă posibilitatea parcării a două autoturisme în fața imobilului.
Imobilul a fost integral renovat în anul 2020.
Confortul termic este oferit de centrala termică individuală și de aparatul de aer condiționat de la mansardă.
Pentru orice alte informații, sau pentru stabilirea unei vizionări, nu ezitați să ne contactați, iar un reprezentant al agenției, vă stă cu drag la dispoziție cu toate detaliile necesare!
Preț: 349.900 euro.
ID: S357
Id intern: P143438
Anuntul Casă - Vilă 2 camere, Andrei Muresanu este adaugat de pe HomeZZ.ro.
Anunturi similare
237.499 EUR
Vila 5cam,parcare,curte,mob-util,mutare imed/15min metrou...
Proprietar, vand(cash/credit) prin agentie(tel: 0720002332 - pentru detalii si vizionari, comision ...
445.000 EUR
Oportunitate pentru duplex
Duplex Construcție Premium la sub 2000€ / mp util (bonus terasa , balcoanele și terenul ),situat în c ...
295.000 EUR
Acasa, nu doar o casa-4 camere, 2 locuri de parcare
Proprietate luminoasă și primitoare, ideală pentru familie, situată într-o zonă liniștită de case. Co ...
161.000 EUR
Duplex de vânzare 5 CAMERE – Cartier Izvor | 161.000 €
Vă propunem spre vânzare un duplex spațios, bine compartimentat, situat într-o zonă liniștită din car ...
295.000 EUR
Acasa, nu doar o casa-4 camere, 2 locuri de parcare
Proprietate luminoasă și primitoare, ideală pentru familie, situată într-o zonă liniștită de case. Co ...
161.000 EUR
Duplex de vânzare 5 CAMERE – Cartier Izvor | 161.000 €
Vă propunem spre vânzare un duplex spațios, bine compartimentat, situat într-o zonă liniștită din car ...
70.000 EUR
Vand casa ce necesita revonare la Zgribesti nr 100 strada Pr
Casă boierească de restaurat cu 1 hectar de teren și pădure, la 15 min de Lugoj Descoperă o comoară ...
2.200 EUR
Spatiu pentru birouri/cabinet medical-Simleu Silvaniei
Se ofera spre inchiriere spatiu comercial de 200 mp ,ideal pentru cabinet medical,stomatologic,psihol ...
2.000 EUR
CASA DE INCHIRIAT | ZONA SPITALULUI | TOATE UTILITATILE | PR
BLITZ va propune o proprietate tip P+1, cu o suprafață utilă de 295 mp, disponibilă spre închiriere. ...
2.000 EUR
CASA DE INCHIRIAT | ZONA SPITALULUI | TOATE UTILITATILE | PR
BLITZ va propune o proprietate tip P+1, cu o suprafață utilă de 295 mp, disponibilă spre închiriere. ...








