Apartament 3 camere, Andrei Muresanu
Cu siguranță cartierul Andrei Mureșanu se află printre cele mai bine cotate zone ale municipiului Cluj-Napoca, în special, din punct de vedere al segmentului rezidențial, iar acest imobil este poziționat într-o zonă care, cel mai probabil, nu se va devaloriza niciodată. O poziționare liniștită, retrasă de la zgomotul cotidian și agitația urbană, dar, în același timp, la numai câteva minute distanță față de punctele de interes major.VEGO IMOBILIARE vă oferă oportunitatea de a lua o decizie importantă pentru dumneavoastră, prezentându-vă acest superb apartament de 3 camere, situat la etajul 1 al unui imobil cochet și modern, construcție nouă, finalizat în anul 2010, tip vilă, cu doar 5 apartamente, dispus după un regim de înălțime S+P+2, din cartierul Andrei Mureșanu, la o distanță de 400 metri de Piața Engels, foarte aproape de zona Centrală a orașului, la doar câteva minute de mers distanță de toate punctele de interes din zona 0.
Locuința este foarte luminoasă, datorită expunerii sudice-vestice, se desfășoară pe o suprafață utilă de 76 mp, fiind compartimentată astfel :
- 1 cameră de zi cu zonă de servit masa + 1 bucătărie open space, 1 dormitor matrimonial cu pat king size 180x200 cm cu baie proprie, 1 cameră secundară, 1 baie cu fereastră mare și acces spre un mini-balcon, 1 hol cu numeroase spații de depozitare.
Locuința se oferă spre închiriere complet mobilată și utilată modern, cu materiale și electrocasnice de calitate, inclusiv cu mașină de spălat vase.
Confortul termic este oferit de centrala termică individuală și de cele trei aparate de aer condiționat.
Pentru orice alte informații, sau pentru stabilirea unei vizionări, nu ezitați să ne contactați, iar un reprezentant al agenției, vă stă cu drag la dispoziție cu toate detaliile necesare!
Preț: 1050 euro/lună.
ID: R817
Id intern: P110933
Anuntul Apartament 3 camere, Andrei Muresanu este adaugat de pe HomeZZ.ro.
Anunturi similare
168.500 EUR
Ap. 2 camere si TERASA 24 m2|GRANVIA PARK|0% TVA|0%Comision|Lujerului|
???? 1. Locație strategică – conectivitate urbană reală • La 7-10 min de stația de metrou Lujerului, ...
142.500 EUR
DISCOUNT LUNA IULIE: -10% din valoarea avansului
Doar in luna IULIE, beneficiezi de un DISCOUNT DE 10% din valoarea avansului! ** Pretul prezentat es ...
34.900 EUR
Oravita, 2 Cam. Mobilat Utilat, Parter, Pret Negociabil
1.BENEFICII PENTRU CLIENTII ACESTEI OFERTE; Vezi 16 foto pe site-ul propriu resita.activimob.ro; Cump ...
289.000 EUR
Apartament 3 camere | 145MP | Gradina 60 MP | 2 Parcari Subt
Andra Voicu ^ Global Home Romania ^ Real Estate Broker ^ Imobiliare Apartament de 3 camere situat l ...
208.000 EUR
Apartament 3 camere + hol mare , 82 m2, zona Universitate Batistei,
Direct proprietar. Va rog nu sunati daca sunteti agentie! Apartament situat la km 0 al capitalei, pe ...
650 EUR
Apartament 2 camere Premium Luxury | 1 Loc de Parcare Subter
Andra Voicu ^ Global Home Romania ^ Real Estate Broker ^ Imobiliare Apartamentul de 2 camere se afla ...
195.000 EUR
APARTAMENT 3 CAMERE, 2020, ULTRAMODERN, CENTRALA, PARCARE...
Vă propunem spre vânzare un apartament cu 3 camere, ultramodern, situat la etajul 10 din 14, într-un ...
800 EUR
Apartament 3 camere 100MP | 1 Loc de Parcare Subteran + Boxa
Andra Voicu ^ Global Home Romania ^ Real Estate Broker ^ Imobiliare Apartament 3 camere situat in zo ...
114.900 EUR
Apartament 2 camere cu gradină proprie, Freidorf
Descoperă un apartament nou, situat la parterul unui bloc modern, finalizat. Cu un design contempora ...
54.900 EUR
Apartament spațios cu 4 camere, zonă centrală – Sigh...
Vă propun spre vânzare un apartament cu personalitate, situat într-o casă din zona centrală a Sighișo ...