Apartament 2 camere, Orizont
Apartament de vânzare cu 2 camere, semidecomandat, zona Orizont, str. Carpați, Bacău. Comision 0%!Cauți un apartament într-o zonă bună a orașului, aproape de majoritatea punctelor de interes, un apartament luminos, recent renovat și complet mobilat ca să te poți muta imediat? Tocmai ai găsit apartamentul potrivit!
Apartamentul se află foarte aproape de Universitatea "Vasile Alecsandri", de poliție și Spitalul Județean așa încât este ideal pentru cei care vor să investească într-un imobil pentru a-l închiria.
Apartamentul a fost renovat în anul 2022, are finisaje moderne, se află într-o zonă liniștită, dar și foarte, foarte aproape de Piața Sud, magazine, școli și grădinițe.
Apartamentul este semidecomandat, are o suprafață de 43 mp utili + un balcon de aproximativ 3.5 mp, se află la parter (înalt) și este poziționat cu vedere către Est.
Acesta este orientat pe partea din spate a blocului ceea ce înseamnă mai multă liniște, mai puțin praf și mai puțin trafic.
Blocul a fost construit în anul 1979 (un aspect foarte important în ce privește structura blocului pentru că a fost făcut după cutremur), iar apartamentul este izolat pe exterior.
Acesta se vinde mobilat complet, iar electrocasnicele pot fi achiziționate separat.
Centrala termică este și ea schimbată în 2022 și este prin condensare.
În zonă sunt suficiente locuri de parcare iar scara este curată și liniștită.
Un astfel de apartament care nu mai necesită nici o investiție este o mare economie de timp, bani și stres.
Pentru mai multe detalii sau pentru a programa o vizionare, contactează-mă!
Pentru mai multe poze, acceseaza site-ul reevo.ro
Ștefan Filip - Consultant Imobiliar REEVO
Anuntul Apartament 2 camere, Orizont este adaugat de pe HomeZZ.ro.
Anunturi similare
39.000 EUR
Apartament 1 camera 39mp, confort 1 decomandat, Calarasi 4,
Apartament 1 camera 39mp, confort 1 decomandat, Calarasi 4, mobilat. Zugravit recent. Dotat cu centra ...
78.000 EUR
Apartament 2 camere, 55.20 mp, zona Steaua
Blitz vă propune spre vânzare un apartament cu 2 camere, decomandat, cu o suprafață utilă de 55,2 mp, ...
750 EUR
2 Camere, Piata Unirii, Pet Friendly, 1 min Metrou
Comision agentie: 50% din valoarea unei chirii. Apartament spatios cu 2 camere, complet mobilat si ut ...
450 EUR
Partament 2 camere pt inchiriat
Inchiriez apartament cu 2 camere la bloc Privilege. Apartamentul are 60 mp si este complet mobilat si ...
86.000 EUR
Apartament 3 camere decomandat, reabilitat
Apartament 3 camere decomandat – 1 Decembrie, Ilfov | Parcare | Centrală | Mobilat complet Vânzare d ...
140.000 EUR
Apartament 3 camere decomandat zona Poarta 6
Agentia Acord Imobiliar , va propune spre vanzare un apartament cu 3 camere , 2 balcoane , situat la ...
111.999 EUR
3 camere Titan decomandat, an 1974, renovat
R.E.A. Imobiliare vă oferă spre vânzare un apartament cu 3 camere decomandat în zona Titan, situat în ...
97.900 EUR
Apartament 3 camere decomandat centrala proprie
Vrei un apartament cu 3 camere decomandat, cu centrală termică? Apartamentul de 3 camere decomandat ...
135.000 EUR
Apartament modern cu 3 camere, gradina si garaj, in Sannicoa
Blitz oferă spre vânzare un apartament modern, cu 3 camere, situat în Sânnicoara. Apartamentul este ...
750 EUR
3 camere decomandat - 2 bai - metrou la 5-7 min de mers pe j
BENEFICII PENTRU CLIENTII ACESTEI OFERTE: 1. Beneficii oferite de zona: - apartament spre inchirier ...




