Negociere directă - Terenuri 31732 mp Petricani, NT
Proleader Insolv I.P.U.R.L., cu sediul situat în comuna Șcheia, sat Sfântu Ilie, str. Teilor, nr. 2, camera 7, județul Suceava, tel. ascuns , fax ascuns , e-mail office@insolventasuceava.ro, identificată prin CIF 32539586, reprezentată legal prin practician în insolvenţă ec. Şerban Mihaiela-Gabriela, în calitate de lichidator judiciar al S.C. Tehno Rova S.R.L. - în faliment, in bankruptcy, en faillite, cu sediul social situat în oraşul Broşteni, bl. G 13, et. 4, ap. 18, județul Suceava, identificată prin CUI 14506661, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava sub nr. J33/128/2002, numită prin Încheierea de Ședință nr. 668/20.03.2012, pronunțată de Tribunalul Suceava – Secția Civilă în dosarul nr. 369/86/2012, anunță, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006 și ale Noului Cod de procedură civilă, scoaterea la vânzare pe bază de ofertă directă a următoarelor bunuri imobile, proprietatea debitoarei:1. Terenuri în suprafață totală de 31.732 mp, situate în comuna Petricani, județul Neamț, după cum urmează:
- teren extravilan, fâneață, în suprafață de 14.929,75 mp, situat în comuna Petricani, județul Neamț, înscris în Cartea Funciară nr. 50188, al cărui preţ de piaţă stabilit prin evaluare este de 113.481,00 lei la care se adaugă TVA;
- teren arabil intravilan în suprafață de 3.082,00 mp situat în satul Tolici, comuna Petricani, județul Neamț, înscris în Cartea Funciară nr. 50187, al cărui preţ de piaţă stabilit prin evaluare este de 23.435,00 lei la care se adaugă TVA;
- teren fâneață extravilan în suprafață de 5.122,00 mp situat în comuna Petricani, județul Neamț, înscris în Cartea Funciară nr. 50189, al cărui preţ de piaţă stabilit prin evaluare este de 38.932,00 lei la care se adaugă TVA;
- teren fâneață extravilan în suprafață de 6.763,75 mp situat în comuna Petricani, județul Neamț, înscris în Cartea Funciară nr. 50186, al cărui preţ de piaţă stabilit prin evaluare este de 51.412,00 lei la care se adaugă TVA;
- teren intravilan în suprafață de 1.834,00 mp situat în sat Tolici, comuna Petricani, județul Neamț, înscris în Cartea Funciară nr. 50190, al cărui preţ de piaţă stabilit prin evaluare este de 13.940,00 lei la care se adaugă TVA;
Vânzarea bunurilor imobile aflate în patrimoniul debitoarei S.C. Tehno Rova S.R.L., mai sus prezentate, se va realiza individual, pe fiecare parcelă în parte sau ”în bloc” prin comasarea într-o singură licitație a parcelelor vecine în funcție de apartenența teritorială.
Persoanele interesate de prezenta ofertă de vânzare directă sunt rugate să ne comunice interesul de a achiziţiona bunurile prezentate mai sus prin transmiterea unei oferte financiare în original, la sediul nostru din comuna Șcheia, sat Sfântu Ilie, str. Teilor, nr. 2, camera 7, județul Suceava, prin e-mail la adresa office@insolventasuceava.ro sau prin fax la numărul ascuns , ofertă ce va fi acceptată numai după supunerea spre aprobare de către Adunarea Generală a Creditorilor. După aprobarea Adunării Generale a Creditorilor, va avea loc ședința de supralicitare, conform legislației în vigoare.
Oferta de cumpărare trebuie să fie însușită (prin semnătură/semnătură și ștampilă) și însoțită în mod obligatoriu de următoarele documente:
- copii ale documentelor de înființare, în cazul ofertanților care au calitatea de persoană juridică;
- buletin/carte de identitate, în cazul ofertanților persoane fizice;
- dovada în original a achitării garanției de participare la licitație de minim 10% din prețul de pornire, în contul de lichidare RO31BUCU17ascuns RON deschis pe numele debitoarei la Alpha Bank România S.A., Sucursala Suceava, sau direct în casieria lichidatorului judiciar;
- împuternicirea dată de persoanele abilitate (administrator), persoanei fizice care reprezintă persoana juridică, dacă este cazul;
- certificat constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerțului, în stare de valabilitate la data stabilită pentru ținerea ședinței de licitație, în cazul persoanelor juridice.
Garanția de achiziţie este de minim 10% din prețul oferit și va fi depusă în contul bancar de lichidare deschis pe numele debitoarei S.C. Tehno Rova S.R.L. sau la casieria lichidatorului judiciar. Participanții vor face dovada de depunere a garanției de achiziţie în contul indicat de catre lichidatorul judiciar cu documentul în original.
Vizionarea bunurilor care fac obiectul vânzării, se va face cu programare, prin notificarea în scris a lichidatorului judiciar cu privire la intenția de achiziţie și de deplasare la locul de amplasare al bunurilor.
Detalii suplimentare referitoare la bunurile imobile supuse vânzării, solicitate de către ofertanți, vor putea fi obținute direct de la sediul lichidatorului judiciar Proleader Insolv I.P.U.R.L., prin fax la nr. ascuns sau prin e-mail la adresa office@insolventasuceava.ro.
Anuntul Negociere directă - Terenuri 31732 mp Petricani, NT este adaugat de pe HomeZZ.ro.
Anunturi similare
1.250.000 EUR
Penthouse Duplex 580 Sqm | 4 Rooms + Terrace + 3 Parkings |
Alexandru Popovici ^ Global Home Romania ^ Real Estate ^ Imobiliare: Penthouse Duplex Panoramic - Str ...
250 EUR
Inchiriez Garsoniera confort 1 zona Dallas
Agentia Imobiliara Aura Intermediar inchiriaza garsoniera confort 1 zona Dallas,etaj,4,suprafata tota ...
165.000 EUR
Apartament 2 camere Marasti- zona sensului giratoriu
Va oferim spre vanzare un ap.2 camere decomandate, situat pe str Fabricii de Zahar, intr-o zona lini ...
330 EUR
2 camere in zona Ultracentrala
Oferim spre inchiriere apartament modern cu 2 camere in zona Ultracentrala, la etajul 3 su o suprafat ...
128.000 EUR
Apartament 2camere, bucatarie inchisa, parcare I Hils Pallad
Vanzare apartament 2 camere, situat in zona Th. Pallady, la 3 minute de mers pe jos pana la metrou An ...
400.000 EUR
Vila 8 camere si 1.000 mp de teren in Corbeanca
Te invit să descoperi eleganța și confortul unei case de vis în inima localității Corbeanca! Odata in ...
1.750 RON
Pui bulldog francez
O echipă de 5 puiuți adorabili de Buldog Francez bleu 4 fetițe și 1 băiat sunt gata să-și găseasc ...
88.900 EUR
Studio Mamaia Nord vedere panoramica mare/lac
Studio Bel Air apartments Proprietate deosebita, pozitie si vedere directa la Marea Neagra si lacul S ...
1.800 EUR
Apartament spațios de închiriat I 4 camere I Zona Ambas...
Vă propun spre închiriere un apartament cu spațiu generos, situat la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje ...
130.000 EUR
Pipera - Ivory Residence, Apartament Mobilat, Boxa, Parcare
PIPERA - IVORY RESIDENCE, STUDIO 2 CAMERE, GARAJ SI BOXA! Pozitie excelenta, in planul secund de la r ...